Au început vânzările de apartamente în Adora Pipera

Prima etapă a complexului rezidențial Adora Pipera, o investiție finanțată de fondul britanic Patron Capital, a fost finalizată și predată dezvoltatorului, care a început vânzările.

Cu prețuri situate sub nivelul de 600 de euro pe metrul pătrat, Adora Pipera a finalizat 76 de apartamente cu trei și două camere și garsoniere, cu bucătăriile complet echipate.

Prețurile locuințelor din Adora Pipera încep de la 64.000 de euro pentru apartamentele cu trei camere, de la 57.000 de euro pentru apartamentele cu două camere, respectiv de la 43.000 de euro pentru garsoniere.

Zona Pipera cunoaște o dezvoltare imobiliară explozivă și tot mai multe persoane vor ajunge să lucreze la birourile din zonă, dat fiind faptul că nordul Bucureștiului a devenit un pol al sediilor de firme în ultima perioadă. Sunt destul de multe clădiri de birouri în construcție astfel încât estimăm că în următoarele 12-18 luni cel puțin câteva mii de angajați vor fi relocati în zonă, dintre care unii poate vor căuta o locuință mai aproape de locul de munca”, a declarat Andreea Hamza, directorul de marketing și vânzări al proiectelor Adora.

Potrivit surselor publice, peste două treimi din proiectele de clădiri de birouri aflate an diverse stadii de construcție în București sunt localizate în zona Pipera.

Proiectele Adora au început în 2013 cu Adora Urban Village în sud-vestul Bucureștiului, și au continuat anul trecut cu lansarea Adora Park în Arad și Adora Forest în Timișoara.

Adora Pipera a păstrat conceptul de compartimentare interioară lansat odată cu Adora Urban Village care aduce o extra-cameră inclusă în preț cu funcționalitate multiplă.

Proiectele Adora reprezintă o investiție imobiliară a fondului britanic Patron Capital și sunt gestionate de către dezvoltatorul imobiliar și administrator de proprietăți Tagor. Cu peste 70% din unitățile Adora Urban Village și aproape jumătate din cele din Adora Park Arad vândute, investitorul este în curs de analiză a etapelor următoare în dezvoltarea acestor proiecte rezidențiale, așa cum a fost anunțat inițial.