Tagor vinde apartamentele din Adora Pipera cu 600 euro/mp

Prima etapă a complexului rezidențial Adora Pipera, o investiție finantată de fondul britanic Patron Capital, a fost finalizată și predată dezvoltatorului, care a început vanzările, la prețuri de circa 600 de euro/mp.

Prima fază a Adora Pipera include 76 de apartamente cu trei și două camere, și garsoniere, toate cu finisaje premium și bucătării complet echipate.

Prețurile locuințelor din Adora Pipera încep de la 64.000 de euro pentru apartamentele cu trei camere, de la 57.000 de euro pentru apartamentele cu două camere, respectiv de la 43.000 de euro pentru garsoniere.

Proiectele Adora au început în 2013 cu Adora Urban Village în sud-vestul Bucureștiului, și au continuat anunl trecut cu lansarea Adora Park în Arad și Adora Forest în Timișoara.

Adora Pipera a păstrat conceptul de compartimentare interioară lansat odată cu Adora Urban Village care aduce o extra-cameră inclusă în preț cu funcționalitate multiplă, precum și eficientă energetică. Toate garsonierele și apartamentele din Adora Pipera sunt astfel concepute încât costurile de întreținere să nu le depăsească pe cele ale apartamentelor de oriunde din București.

Proiectele Adora reprezintă o investiție imobiliară de succes a fondului britanic Patron Capital, și sunt gestionate de către dezvoltatorul imobiliar și administrator de proprietăti Tagor. Cu peste 70% din unitătile Adora Urban Village și aproape jumătate din cele din Adora Park Arad vândute, investitorul este în curs de analiză a etapelor următoare în dezvoltarea acestor proiecte rezidențiale, așa cum a fost anunțat inițial.